În prezent Casa de Cultură a Municipiului Sibiu acoperă două mari domenii de activitate:
Teatrul de Balet - a fost înfiinţat în anul 2008, debutând cu zece balerini fondatori. În prezent, în componenţa sa sunt 24 de dansatori care provin din şcoli, ţări şi continente diferite: Japonia, SUA, Noua Zeelandă, România. Repertoriul Teatrului de Balet include atât spectacole din repertoriul clasic (Spărgătorul de nuci, Giselle, Raimonda, Paquita, Frumoasa din pădurea adormită), creaţii neoclasice şi divertismente (Carmen, Romeo şi Julieta, Pas de Quatre, Divertisment pentru dans, Noaptea Walpurgiei), cât şi spectacole de dans contemporan (Trilogie Ionesco, City Beat, mandarinul Miraculos, Anotimpurile).
Festivalul Medieval „Cetaţi Transilvane” Sibiu – evenimentul este organizat, conform tradiţiei, în ultimul weekend din luna august, în centrul istoric al oraşului; programul evenimentului include parada costumelor şi personajelor medievale, spectacole de dans, muzică, teatru, animaţie stradală, spectacole cu efecte pirotehnice, iarmaroc medieval, conferinţe şi ateliere.
Alături de acestea, activitatea instituţiei este completată de diferite evenimentele sau proiecte, organizate de instituţie şi incluse în programul anual de evenimente culturale, precum: Concursul international de Dans Clasic şi Contemporan, Ziua muzicii româneşti de altădată, Colinde de Crăciun, Ziua Europei, Datini şi obiceiuri de Craciun etc.