Frumoasa clădire în care îşi are locul, din 1959, acest muzeu ascunde câteva mii de piese, însă nu e numărul cel care trebuie să impresioneze. Mai importantă e valoarea exponatelor, mai ales că acest muzeu, dat fiind specificul zonei, are o masivă componentă săsească.
   Muzeul a fost înfiinţat de Erhard Andrée, care a organizat prima expoziţie cu caracter istoric în anul 1959. Pornindu-se de la donaţiile de obiecte cu valoare istorică făcute de localnicii oraşului şi de locuitorii de pe Valea Hârtibaciului s-a ajuns astăzi la colecţii de etnografie, istorie, arheologie, ştiinţă şi tehnică, precum şi carte rară. Colecţia de carte, în marea ei majoritate este în limba germană şi conţine 649 cărţi susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural mobil, manuscrise, precum şi alte lucrări valoroase. Celelalte colecţii prezintă obiecte începând din paleolitic şi neolitic (unelte din piatră, unelte din silex, topoare şlefuite, vase de ceramică) şi ajungând până la istoria breslelor (lăzi de breaslă, semne de vecinătate, drapele de breaslă, lăzi de calfe), a mobilierului pictat şi sculptat, a ţesăturilor şi confecţiilor din in, cânepă şi lână.
    Cea mai valoroasă parte a muzeului e, fără îndoială, colecţia de aproape şapte sute de cărţi şi manuscrise de limba germană, cele mai multe dintre ele vechi sau foarte vechi, iar unele sunt considerate unice de către specialişti.