Casa a aparținut pe rând mai multor personalități locale. În 1537 Michael Altemberger o vinde lui Petrus Haller, care a păstrat-o în familie timp de 354 de ani. Petrus Haller este cel care a transformat clădirea gotică anterioară, dându-i aspectul actual renascentist.
Accesul în gangul porţii se face printr-un portal prevăzut cu un ancadrament de formă semicirculară în partea superioară. Montanţii sunt compuşi din câte o coloană adosată cu capitel corintic. Timpanele arcului sunt decorate cu trofee realizate în relief. Antablament are cornişa sprijinită pe o friză de denticule, iar în ax se află blazonul lui Petrus Haller. Deasupra, e prevăzută cu un fronton, în centrul căruia apare un medalion circular cu un portret de războinic văzut din profil. În curte, pe latura stângă, se pot vedea turnul - locuinţă păstrat din clădirea iniţială în stil gotic precum şi un ancadrament înzidit, în pasajul boltit.