Având prețuri decente, ca în fiecare an, ștrandul Viromet atrage clienți atât din orașul Victoria, cât și din împrejurimi, sau chiar din orașele mai mari din apropiere: Făgăraș, Brașov, Sibiu.Tot in interiorul ștrandului se poate face și campare cu cortul, contra cost.Bazinele, în număr de două, au apa curată (se schimbă o dată pe lună) încălzită la 24 grade Celsius. Bazinul mare, destinat adulților, este de dimensiuni asemănătoare celor olimpice, cu adâncime de aproximativ 2 metri. Bazinul destinat copiilor, alăturat, are aceiași lungime, și are o adâncime de aproximativ 80 cm – un deliciu pentru copii.Vizitatorii își pot lăsa lucrurile pe iarba din complex – fie pe cearceaful “din dotare”, fie pot închiria sezlonguri și umbreluțele aferente.
Grupurile sociale, aflate lângă zona de campare, sunt curate și întreținute. Cabinele de schimb sunt în apropierea bazinului copiilor și a dușurilor cu apă caldă.
Pentru distracție, se pot închiria terenurile de sport din incintă – tenis de câmp; baschet; tenis cu piciorul. De asemenea, se poate face și saună.Cei însetați sau înfometați pot servi diverse băuturi pe cele două terase aflate în incinta ștrandului.

Ștrandul este deschis zilnic între orele 08.00-21.00, și are locuri de parcare pentru cei sosiți cu autovehicule personale.