Situat în centru oraşului, lângă Casa Armatei, parcul Rudolf a suferit reamenajări în aprilie-august 2007, deoarece istoria sa este destul de tristă, el dispărând în 1940, iar încântătoarea fântână din mijlocul parcului fiind furată bucata cu bucata. Oraşul Braşov se poate mândri azi cu această fântână, fiind cea mai veche de acest fel din oraş. La început aceasta era amplasată în faţa liceului Andrei Şaguna, dar datorită „sirenelor” din componenţa motivelor ornamentale ale monumentului, profesorii şcolii au considerat prezenţa fântânii în faţa şcolii neoportună. Astfel, după 1910, fântâna a fost mutată în locul în care se găseşte şi astăzi. Aspectul actual al fântânii, a fost realizat după modelul vechi, având la bază fotografii din anul 1903. Are o înălţime de 2,50 metri şi o circumferinţă de 4,80 metri, iar toate elementele de artă sunt turnate din 3,2 tone de bronz. Deşi nu este un parc foarte mare, acesta atrage turişti, pe aleile sale şi în acelaşi timp şi cei ce participă la diferitele evenimente din cadrul Casei Armatei, dornici sa se fotografieze în parcul Rudolf.