Centrul Cultural “Reduta” şi-a confirmat şi diversificat în prezent principalele strategii culturale, punând accent pe calitatea actului artistic. O serie de evenimente culturale de prestigiu – Festivalul “Liszt200”, “Marile Serate Muzicale”, “Saptamana Comediei”, Dracula Film Festival Horror & Fantasy, World Music Festival, Braşov International Film Festival (BIFF), One World Romania, Festivalul Internaţional de Folclor „Garofiţa Pietrei Craiului”, Congresul Internaţional de Numismatică „Împreună într-o Europă unită”, Festivalul de teatru amator A.M. Actor, Crăciunul Stelelor, etc., au întrunit nume celebre ale artei interpretative româneşti şi internaţionale în concerte camerale şi simfonice, spectacole de teatru, ale artiştilor plastici contemporani în expoziţii, dar şi ale personalităţilor culturale în simpozioane şi conferinţe. Toate aceste ’’întâlniri’’ în sfera artistică, conferă acestei noi şi vechi în acelaşi timp instituţii, un puls de modernitate şi un loc binemeritat în rândul centrelor culturale importante pe plan naţional și internaţional.