Casa Nostalgia pune la dispoziția dumneavoastră restaurantul cu meniu tradițional și diverse activități interioare: club cu biliard, ping-pong, darts, soccer, karaoke (în mod organizat), SPA cu jacuzzi, saună, salină și masaj sau exterioare: foc de tabară, proțap ,drumeții pe jos sau cu ATV-ul, sania, trasura (care necesită rezervare anticipată). 
Castelul Bran este la 1,5 km de proprietate, iar în 10 minute de mers cu maşina puteţi ajunge la populara Cetate Râşnov şi Peştera Râşnoavei.
Camerele, în număr de 19 (15 camere duble, 2 apartamente și 2 suite), dispuse pe 3 etaje, au cromatici diferite, de la crem, pentru cei care își doresc o camera foarte luminoasă, și terminând cu cea în care culorile închise predomină, inspirând intimitate.
Restaurantul are o capacitate de 70 de locuri. În meniu puteți regăsi preparate atât din bucătăria tradițională cât și cea internatională. 
Sala de conferințe are 50 de locuri și este complet utilată.