BrașovTârguri și expoziții

QFeel
Aceasta reclamă se va închide în secunde. Click AICI pentru a accesa instant pagina dorită.
Aceasta reclamă se va închide în secunde. Click AICI pentru a accesa instant pagina dorită.
Aceasta reclamă se va închide în secunde. Click AICI pentru a accesa instant pagina dorită.

Nunta lui Figaro | Operă de W.A. Mozart

După Salonul Muzical al Operei de luni, când i-am spus „Bun găsit, domnule Mozart!”, chiar de aniversarea nașterii lui W.A. Mozart, sâmbătă, 1 februarie 2020, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm la o altă capodoperă scrisă de genialul compozitor austriac: „Nunta lui Figaro”. 
„Nunta lui Figaro” este o operă plină de contraste, cu arii melodioase, care la rândul lor evoluează dintr-un cântec liniștit într-o explozie sonoră fulminantă. Libretul  a fost scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, care a fost inspirat de comedia lui Pierre Caron de Beaumarchais - La folle journée ou Le mariage de Figaro. Premiera operei a avut loc la 1 mai 1786, la Burgtheater din Viena, cu Mozart însuşi ca dirijor. „Nunta lui Figaro” s-a reluat un an mai târziu, la Praga, unde s-a bucurat de un triumf răsunător.
Preț bilete: 45 lei – în sală; 35 lei – la balcon lateral pentru elevi, studenți, pensionari 
Acţiunea operei se petrece în castelul Contelui Almaviva, în Sevilla, în secolul al XVIII-lea. Desfăşurarea din „Nunta lui Figaro” este un lung şir de quiproquo-uri neprevăzute şi răsturnări de situaţie care fac din această operă o comedie spumoasă şi de succes. Contele Almaviva, săturat de anii de căsnicie cu Rosina, îi face avansuri menajerei Susanna, iubita lui Figaro. Contele vrea să împiedice căsătoria celor doi şi încearcă toate şiretlicurile. Încurcăturile se ţin lanţ, Rosina îi joacă şi ea o festă soţului pentru ca, în final, Contele Almaviva să-i ceară iertare în faţa tuturor, iar Figaro şi Susanna să îşi redobândească încrederea şi fericirea.
În distribuția spectacolului de sâmbătă îi vom găsi pe artiștii: Adrian Mărcan - Contele Almaviva, Anda Pop - Contesa, Lăcrămioara Schuller - Susanna, Lorand Cristian - Figaro, Corina Purcărea (invitată) - Cherubino, Cristina Roșu - Marcelina, Ștefan Schuller - Doctorul Bartolo, Cristian Dicu - Don Basilio, Alina Ichim - Barbarina, Aurel Aron - Don Curzio, Paul Tomescu - Antonio, Andromeda Nemeș și Mariana Tomescu - Două fete tinere. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Regia artistică a spectacolului este semnată de Carmen Dobrescu, iar scenografia și costumele de Rodica Garștea. Asistent regie: Anda Pop. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Regie scenă: Silvia Papadopoulos. 
Aceasta reclamă se va închide în secunde. Click AICI pentru a accesa instant pagina dorită.
QFeel

Festival de Ecoturism Fundata


FUNDATA
Centru Fundata
localizare cu Google Maps

+40 744 44.81.37

info@cem.ro

link website

Centrul de Ecologie Montană şi Primăria Comunei Fundata au plăcerea să vă invite la prima ediție a Festivalului de EcoTurism Fundata.
Vom descoperi împreună cadrul natural și tradiţional de la poalele Munților Bucegi și Leaota, frumusețea peisajului agro-pastoral și biodiversitatea zonei. Veți putea practica meșteșuguri vechi, veți gusta din bucatele tradiționale. Vor avea loc atât activități culturale cât și activități sportive – un concurs de cros montan.
Vom inaugura traseele ecoturistice din zona Fundata-Moieciu de Sus, un labirint al potecilor cu atâtea atracții de-a lungul lor: peisaje, tradiții şi obiceiuri, arhitectura rurală autentică, bucate tradiționale. Ocazie de a interacționa cu oamenii acestor locuri.

AGENDĂ
Sâmbăta – 16 Aprilie
8:00 – 10:00 Sosirea invitaților, participanților și a voluntarilor în localitatea Fundata (județul Brașov)
9:00 – 10:45 Ridicarea numărului de start participare Cross (+16 ani), concurs de alergare individual (detalii www.cem.ro) și înscrierea copiilor la fața locului pentru cursa dedicată lor (+10 ani)
10:00 – Deschiderea Festivalului – Casa de Cultură din Fundata
Bine ați venit! – deschidere CEM și Primăria Comunei Fundata, domnul Primar Marian Patea
Introducere în Ecoturism – Invitat Asociaţia de Ecoturism din România (AER), stand prezentare
Conservarea Peisajului Agro-Pastoral și a biodiversității – Mihai Orleanu (CEM)
Diferite ateliere Meșteșugărești – pe toată durata zilei dedicată Festivalului – Casa de Cultură
Jocuri tradiționale și activități sportive pentru participanți
11:00 – Deschiderea traseelor Ecoturistice, prezentarea celor 9 trasee EcoTuristice (www.cem.ro)
11:00 – Cross Start Adulti (5km), vârsta 16+
12:00 – Cross copii (2km), vârsta 10+
11:30 – 13:30 – Drumeție dedicată copiilor mai mici și părinților

Drumeții și atracții ecoturistice (recomandăm echipament adecvat trekking/ drumeție)
Intră’n Peisaj - Peisaje Agro-Pastorale, poteci și atracții ecoturistice
Cunoaşterea obiceiurilor tradiţionale şi a oamenilor care locuiesc în aceste sate prin vizitarea unor gospodării tradiționale
Familiarizarea cu geografia zonei
Biodiversitate şi Peisaje Agro-Pastorale (Centrul de Ecologie Montana)

13:30 – 15:30 – Degustare de produse tradiționale: tocană la ceaun, brânzeturi etc....
14:00 Cântece tradiționale
14:20 Lansare Hartă Ecoturistică
14:30 Premiere Cross copii
14:45 Lansare Ghid Ecoturistic – Poarta Carpaților
15:00 Premiere Cross
15:20 Dansuri tradiționale si horă
Tombolă pentru toți participanții – bilete la Aventura Parc Fundata
Prezentare film – proiect “Conservarea peisajului agro-pastoral și a biodiversității în zona Fundata-Moieciu de Sus”
14:00 – 15:00 Parada Costumelor populare, tradiționale
16:00 – Prezentare unor pachete ecoturistice
15:00 – 18:00 – Atelier foto, fotografii în costum popular – Casa de Cultură Fundata
18:00 Închiderea Evenimentului, foc de tabără
19:00 Cina pentru organizatori și invitați. Discuții libere despre lucrurile care i-au surprins
(concluzii, așteptări cu privire la dezvoltarea ecoturistică a zonei)

Duminică – 17 Aprilie

Mic Dejun la Fundata pentru cei invitați, colaboratori, parteneri și voluntari – Pensiunea Meridian
Activități ecoturistice, plimbări, povești, cunoașterea locurilor și a potecilor

• Programul poate fi modificat, orice modificare va fi publicată pe website – www.cem.ro
“Conservarea peisajului agro-pastoral și a biodiversității în zona Fundata-Moieciu de Sus”
Acest proiect a apărut din dorința noastră de a păstra cadrul natural și tradițional de la Poalele Munților Bucegi și Leaota, fără a aduce schimbări majore locurilor și oamenilor.
Prin intermediul acestui proiect dorim ca localnicii și turiștii să conștientizeze că dezvoltarea satelor de munte prin diferite activități, dar mai ales prin turism, nu trebuie să afecteze cadrul natural, cultural-tradițional și biodiversitatea zonei. Păstrarea și punerea în valoare ceea ce există în acest moment, reprezintă dezvoltarea durabilă a acestei zone.
Cei care au contribuit la existența acestor peisaje sunt meșterii și oamenii acestor locuri - Creatorii Peisajului Agro-Pastoral!
Fiecare meșteșug a apărut dintr-o necesitate și a fost dezvoltat și adaptat vremurilor, iar cu timpul, meșteșugurile au ajuns reprezentative pentru comunitate și familie și au devenit firul de legătură al tuturor generațiilor.
Putem spune că viața este “o țesătură din războiul de țesut”, iar fiecare fir din urzeală reprezintă câte un meșteșug, acestea trebuie să rămână legate mereu între trecut și viitor pentru a reuși „să țesem” ceea ce ne-am propus. Pentru a nu rupe firul acestor meșteșuguri, vă invităm să le descoperiți și să încercați să le practicați!
Festivalul a pornit din dorința de a face cunoscute aceste trasee și toate activitățile în care suntem implicați și mai ales cele la care am lucrat în ultimul an.
Este o provocare pentru noi toți și ne dorim ca dezvoltarea turistică a zonei să nu distrugă peisajul, biodiversitatea și tradițiile acestor locuri.

Trasee Ecoturistice în Poarta Carpaților - Fundata, Șirnea, Moieciu de Sus
– aproximativ 100 de km însumează aceste trasee, un labirint al potecilor –

Îndrăznește să descoperi un altfel de peisaj natural și cultural-tradițional, intră prin Poarta Carpaților și vei afla un alt mod de recreere, ecoturismul.
Ești invitat la plimbare să te bucuri de traseele marcate, pe poteci care traversează fânețe și păduri, printre hodăi și case pe care le vei ține minte, poteci accesibile chiar și iarna.
Parcursul celor 9 Trasee Ecoturistice este de o frumusețe aparte, sus-jos prin satele alăturate: Fundata, Șirnea și Moieciu de Sus, descoperind cadrul natural și tradițional de la poalele Munților Bucegi, Leaota și Piatra Craiului.
Vei remarca relieful zonei, habitate diverse, case cu arhitectură specifică, istoria acestor locuri, meșteșuguri străvechi și atracții inedite precum Lacul Fără Fund și, mai ales, oamenii care au contribuit la crearea și întreținerea acestui peisaj agro-pastoral - un adevărat Muzeu de-a lungul potecilor.
Alege tu traseul, pe jos în plimbare, în alergare sau chiar și cu bicicleta, iar iarna pe schiuri atunci când zăpada este potrivită.
Vă invităm să descoperiți această destinație ecoturistică și să vă bucurați de începutul primăverii!

distribuie

Evenimente următoare în Brașov

Evenimentele din Brașov vor fi disponibile în curând.

Recomandări în Brașov

Recomandările din Brașov vor fi disponibile în curând.

Cazare în regim hotelier

metropola.info