INTRAREA GRATUITĂ
Ora de începere a proiecției este 21:30 – 23:30

Șase filme de excepție vor fi proiectate în Piața Sfatului la sfârșitul lunii iulie.
Caravana Metropolis — Cinema în aer liber se întoarce anul acesta în Brașov, în Piața Sfatului, în perioada 26 – 31 iulie. Într-o perioadă în care din ce în ce mai multe cinematografe se închid iar majoritatea filmelor care intră în rețeaua de distribuție și au spectatori sunt blockbustere, Caravana Metropolis aduce filmul european de autor mai aproape de publicul larg și este evenimentul care aduce cei mai mulți spectatori pentru acest tip de cinema.Caravana Metropolis aduce în România un echipament audiovizual performant şi inovator, cu un proiector special de 17 000 de lumeni şi un ecran de 9m/13m, destinate proiecţiilor în aer liber, în spaţiile verzi, stadioane, parcuri şi alte spaţii neconvenţionale, oferind publicului posibilitatea de a urmări producţii cinematografice, concerte, evenimente sportive, într-o atmosferă caldă şi de a se desfăşura liber într-un spaţiu deschis.
Caravana Metropolis îşi propune:
    Facilitarea accesului la evenimente culturale în zonele unde nu există cinematograf
    Accesul la tehnologie audiovizuală de ultimă generaţie
    Extinderea pieţei pentru filmele existente şi pentru cele noi
    Reabilitarea zonelor defavorizate, potenţial de utilizare şi dezvoltare a unor spaţii ce par îngheţate la prima vedere
    Prin crearea de noi săli se diversifică oferta de filme, e.g. pe segmentul filmelor independente s-a observat o creştere în numărul spectatorilor.