Formarea din 27 ianuarie va cuprinde proiecția integrală a unui film din catalogul CinEd, care va fi punctul de plecare pentru o serie de discuții aplicate și exerciții practice, integrând materialele pedagogice puse la dispoziție de platformă. Toți cei prezenți la formare vor primi o diplomă de participare. Facilitatorii educaționali care se vor înscrie în program și vor organiza 3 proiecții pentru elevi în acest an școlar vor primi o diplomă de participare la programul european. Profesorii se pot înscrie gratuit la formare printr-un simplu e-mail către adresa office@kunstatd.ro până pe 24 ianuarie 2018.
Filmul care va fi proiectat la sesiunea de formare din Brașov este Spiritul stupului / El espiritu de la colmena (1973, Spania) în regia lui Víctor Erice, considerat unul dintre cei mai expresivi cineaști spanioli, al cărui stil este comparat adesea cu cel al regizorilor Abbas Kiarostami, Hou Hsiao-hsien sau Terrence Malick. Acțiunea filmului are loc în Spania anului 1940, într-un sat din Castilia, unde proiecția filmului Frankenstein devine un mare eveniment. Două surori – Ana (8 ani) și Isabel (11 ani) – descoperă în urma acestei experiențe fascinante pragul dintre realitate și ficțiune și cum acesta poate fi interpretat diferit de fiecare din noi.
CinEd își propune ca un număr tot mai mare de copii și tineri din Europa să aibă acces la filmele de artă din catalogul programului, prin proiecții în săli de clasă și de bibliotecă, dar și în afara lor. Astfel aceștia vor deveni spectatori activi, cu viziuni critice și un orizont cultural mai larg, nu doar cel propus de blockbuster-urile atât de la îndemână. În cei 2 ani de activitate în România programul a facilitat peste 150 de proiecții în întreaga țară. Anul trecut, în județul Brașov aproximativ 67 de profesori au participat la cele 2 formări CinEd și 453 de elevi au beneficiat de proiecții speciale.
La platforma CinEd și la resursele oferite de aceasta (filme, materiale pedagogice și, din acest an, componenta de tutorat) au acces atât bibliotecarii publici, cât și cadrele didactice, proiectul adresându-se tuturor celor care pot facilita educația audio-vizuală a elevilor.