Aceasta reclamă se va închide în secunde. Click AICI pentru a accesa instant pagina dorită.
Aceasta reclamă se va închide în secunde. Click AICI pentru a accesa instant pagina dorită.
Aceasta reclamă se va închide în secunde. Click AICI pentru a accesa instant pagina dorită.
Nunta lui Figaro | Operă de W.A. Mozart
După Salonul Muzical al Operei de luni, când i-am spus „Bun găsit, domnule Mozart!”, chiar de aniversarea nașterii lui W.A. Mozart, sâmbătă, 1 februarie 2020, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm la o altă capodoperă scrisă de genialul compozitor austriac: „Nunta lui Figaro”.
„Nunta lui Figaro” este o operă plină de contraste, cu arii melodioase, care la rândul lor evoluează dintr-un cântec liniștit într-o explozie sonoră fulminantă. Libretul a fost scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, care a fost inspirat de comedia lui Pierre Caron de Beaumarchais - La folle journée ou Le mariage de Figaro. Premiera operei a avut loc la 1 mai 1786, la Burgtheater din Viena, cu Mozart însuşi ca dirijor. „Nunta lui Figaro” s-a reluat un an mai târziu, la Praga, unde s-a bucurat de un triumf răsunător.
Preț bilete: 45 lei – în sală; 35 lei – la balcon lateral pentru elevi, studenți, pensionari
„Nunta lui Figaro” este o operă plină de contraste, cu arii melodioase, care la rândul lor evoluează dintr-un cântec liniștit într-o explozie sonoră fulminantă. Libretul a fost scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, care a fost inspirat de comedia lui Pierre Caron de Beaumarchais - La folle journée ou Le mariage de Figaro. Premiera operei a avut loc la 1 mai 1786, la Burgtheater din Viena, cu Mozart însuşi ca dirijor. „Nunta lui Figaro” s-a reluat un an mai târziu, la Praga, unde s-a bucurat de un triumf răsunător.
Preț bilete: 45 lei – în sală; 35 lei – la balcon lateral pentru elevi, studenți, pensionari
Acţiunea operei se petrece în castelul Contelui Almaviva, în Sevilla, în secolul al XVIII-lea. Desfăşurarea din „Nunta lui Figaro” este un lung şir de quiproquo-uri neprevăzute şi răsturnări de situaţie care fac din această operă o comedie spumoasă şi de succes. Contele Almaviva, săturat de anii de căsnicie cu Rosina, îi face avansuri menajerei Susanna, iubita lui Figaro. Contele vrea să împiedice căsătoria celor doi şi încearcă toate şiretlicurile. Încurcăturile se ţin lanţ, Rosina îi joacă şi ea o festă soţului pentru ca, în final, Contele Almaviva să-i ceară iertare în faţa tuturor, iar Figaro şi Susanna să îşi redobândească încrederea şi fericirea.
În distribuția spectacolului de sâmbătă îi vom găsi pe artiștii: Adrian Mărcan - Contele Almaviva, Anda Pop - Contesa, Lăcrămioara Schuller - Susanna, Lorand Cristian - Figaro, Corina Purcărea (invitată) - Cherubino, Cristina Roșu - Marcelina, Ștefan Schuller - Doctorul Bartolo, Cristian Dicu - Don Basilio, Alina Ichim - Barbarina, Aurel Aron - Don Curzio, Paul Tomescu - Antonio, Andromeda Nemeș și Mariana Tomescu - Două fete tinere. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Regia artistică a spectacolului este semnată de Carmen Dobrescu, iar scenografia și costumele de Rodica Garștea. Asistent regie: Anda Pop. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.
În distribuția spectacolului de sâmbătă îi vom găsi pe artiștii: Adrian Mărcan - Contele Almaviva, Anda Pop - Contesa, Lăcrămioara Schuller - Susanna, Lorand Cristian - Figaro, Corina Purcărea (invitată) - Cherubino, Cristina Roșu - Marcelina, Ștefan Schuller - Doctorul Bartolo, Cristian Dicu - Don Basilio, Alina Ichim - Barbarina, Aurel Aron - Don Curzio, Paul Tomescu - Antonio, Andromeda Nemeș și Mariana Tomescu - Două fete tinere. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Regia artistică a spectacolului este semnată de Carmen Dobrescu, iar scenografia și costumele de Rodica Garștea. Asistent regie: Anda Pop. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.
Aceasta reclamă se va închide în secunde. Click AICI pentru a accesa instant pagina dorită.
Schitul Breaza
LISA
Str. Principală FN, sat Breaza
localizare cu Google Maps
Breaza, aşezare românească ce dăinuie de veacuri, îşi poartă cu mândrie urmele paşilor istoriei. Amintirea lui Negru Vodă, descălecătorul, este prezentă atât la sud cât şi la nord de munţii Făgăraşului, planul cetăţii de la Breaza prezentând asemănări în multe privinţe cu cele de la Cetăţeni şi Poenari, din Muntenia.
În urma năvălirii tătarilor, la sfârşitul secolului al XIII-lea, popasurile şi potecile din munţii Făgăraşului erau bine păzite de români. Mai sus de schitul Breaza, la 100 de metri către răsărit, se află şi astăzi ruinele cetăţii legendarului Negru Vodă. Cele mai vechi părţi ale acestui complex sunt cele doua turnuri în formă cilindrică, zidul de incintă fiind ridicat într-o etapă ulterioară. Fortăreaţa asigura paza potecii de la picioarele plaiului Breaza, potecă ce trecea munţii Făgăraşului. Cetatea a fost părăsită cel mai probabil în secolul al XV-lea.
Încă din vechime este atestată aici existenţa a trei aşezăminte monahale la poalele munţilor Făgăraşului, lângă satul Breaza. Denumirile lor ni s-au transmis până astăzi: „La Chilii”, „La Poiană” şi „La Fântâniţă”.
Una dintre ele a fost arsă cu călugări cu tot, patru vieţuitori care s-au opus opresiunilor armatei austro-ungare trimisă sub comanda lui Buccow să distrugă din temelie toate locaşurile de credinţă ortodoxă. Aşa şi-au înscris călugării numele lor în rândul martirilor creştini, prin jertfa de „La Poiană”.
O altă istorisire este legată de minunea de „La Fântâniţă”, unde se spune că la un moment dar a izvorât vin, pe care călugării l-au dat cotropitorilor pentru a nu fi omorâţi. Această fântână se păstrează şi astăzi la apus de mănăstire.
După revoluţie, voinţa românilor făgărăşeni de a-şi vedea vechile aşezări monahale reînviate a fost posibilă. Deşi multe fortăreţe ortodoxe au fost distruse de generalul Buccow, martiriul călugărilor de atunci a rodit astăzi prin frumoasele aşezări monahale ce străjuiesc cu rugăciunea Ţara Făgăraşului.
Cel care a reconstruit aşezarea monahală de la Breaza este vrednicul părinte Ioan Năftănăilă, prin care Dumnezeu a continuat istoria acestui loc. Pătimirile părintelui în închisorile comunismului timp de 6 ani au născut făgăduinţa aceasta: „Dacă voi scăpa cu bine din această carceră grea, voi ridica o mănăstire”. Preot cu un suflet mare, cu multă dragoste de carte şi de cult, părintele Ioan şi-a împlinit promisiunea: cu sprijinul neobosit al familiei sale s-a ridicat biserica mănăstirii. Aceasta a fost dotată cu toate cele necesare desfăşurării slujbelor tot prin grija părintelui Ioan. I-au fost alături cei doi fii, Eugen şi Ioan, doctori de trup şi de suflet, căci unul este medic stomatolog şi celălalt preot în Viştea de Jos. Şi doamna preoteasă Eugenia l-a însoţit tot timpul pe părintele în efortul reconstrucţiei acestui aşezământ monahal. Cât a fost în putere, părintele Ioan Năftănăilă a slujit cu multă dragoste aici, doamna preoteasă fiind cea care dădea răspunsurile de la strană şi înfrumuseţa slujba prin vocea sa deosebită.
De 4 ani, de când este ţintuit la pat, părintele este mereu cu grija de a fi mereu vie această aşezare monahală. Dorinţa sa a fost transpusă în fapt, căci din iunie 2006 din binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Laurenţiu Streza au venit la acest schit câţiva vieţuitori călugări, care duc mai departe rugăciunea şi tradiţia monahală în aceste locuri binecuvântate.
Încă din vechime este atestată aici existenţa a trei aşezăminte monahale la poalele munţilor Făgăraşului, lângă satul Breaza. Denumirile lor ni s-au transmis până astăzi: „La Chilii”, „La Poiană” şi „La Fântâniţă”.
Una dintre ele a fost arsă cu călugări cu tot, patru vieţuitori care s-au opus opresiunilor armatei austro-ungare trimisă sub comanda lui Buccow să distrugă din temelie toate locaşurile de credinţă ortodoxă. Aşa şi-au înscris călugării numele lor în rândul martirilor creştini, prin jertfa de „La Poiană”.
O altă istorisire este legată de minunea de „La Fântâniţă”, unde se spune că la un moment dar a izvorât vin, pe care călugării l-au dat cotropitorilor pentru a nu fi omorâţi. Această fântână se păstrează şi astăzi la apus de mănăstire.
După revoluţie, voinţa românilor făgărăşeni de a-şi vedea vechile aşezări monahale reînviate a fost posibilă. Deşi multe fortăreţe ortodoxe au fost distruse de generalul Buccow, martiriul călugărilor de atunci a rodit astăzi prin frumoasele aşezări monahale ce străjuiesc cu rugăciunea Ţara Făgăraşului.
Cel care a reconstruit aşezarea monahală de la Breaza este vrednicul părinte Ioan Năftănăilă, prin care Dumnezeu a continuat istoria acestui loc. Pătimirile părintelui în închisorile comunismului timp de 6 ani au născut făgăduinţa aceasta: „Dacă voi scăpa cu bine din această carceră grea, voi ridica o mănăstire”. Preot cu un suflet mare, cu multă dragoste de carte şi de cult, părintele Ioan şi-a împlinit promisiunea: cu sprijinul neobosit al familiei sale s-a ridicat biserica mănăstirii. Aceasta a fost dotată cu toate cele necesare desfăşurării slujbelor tot prin grija părintelui Ioan. I-au fost alături cei doi fii, Eugen şi Ioan, doctori de trup şi de suflet, căci unul este medic stomatolog şi celălalt preot în Viştea de Jos. Şi doamna preoteasă Eugenia l-a însoţit tot timpul pe părintele în efortul reconstrucţiei acestui aşezământ monahal. Cât a fost în putere, părintele Ioan Năftănăilă a slujit cu multă dragoste aici, doamna preoteasă fiind cea care dădea răspunsurile de la strană şi înfrumuseţa slujba prin vocea sa deosebită.
De 4 ani, de când este ţintuit la pat, părintele este mereu cu grija de a fi mereu vie această aşezare monahală. Dorinţa sa a fost transpusă în fapt, căci din iunie 2006 din binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Laurenţiu Streza au venit la acest schit câţiva vieţuitori călugări, care duc mai departe rugăciunea şi tradiţia monahală în aceste locuri binecuvântate.
