Sectia de aeromodelism din cadrul Aeroclubului teritorial Brasov a fost înființată în anul 2010 ca urmare a nevoii de diversificare a activitaților aeroclubului României, în contextul în care aceasta activitate poate fi considerată ca fiind primul pas în descoperirea tainelor aviatiei. 
   Sectia de aeromodelism juniori este afiliată la Federația Română de Modelism secția Aeromodele din același an 2010. Activitatea secției constă în formarea și aprofundarea abilităților necesare pentru pilotarea aeromodelelor radio comandate (RC) și a aeromodelelor captive. Baza materială este în continuă dezvoltare, astfel că la ora actuală există materiale de zbor suficiente pentru cei 10 membrii înscrisi, plus o pista special amenajată pentru decolare-aterizare a aeromodelelor RC. 
   Scopul principal al acestei activitati este, familiarizarea copiilor și tinerilor membri cu cerințele aviației moderne și descoperirea de la vârste fragede a potențialilor piloți de aeronave.