• Educația: Soluții europene la provocări locale

    15 Oct 2021

    Asociația District Hub și Coresi Business Campus organizează, la Brașov, evenimentul „Educația: Soluții europene la provocări locale”, în marja „Conferinței privind viitorul Europei” derulată de Comisia Europeană la nivelul întregii Uniuni Europene. 
    Evenimentul va avea loc în data de 15 octombrie 2021, între orele 16:00 și 18:00, în Sala IAR 80 din cadrul Coresi Business Campus.
    Conferința privind Viitorul Europei reprezintă o ocazie unică pentru cetățenii europeni de a dezbate provocările și prioritățile Europei. Indiferent de locul de proveniență sau de activitate, în cadrul Conferinței, cetățenii europeni pot reflecta la viitorul pe care îl doresc pentru Uniunea Europeană. Comisia Europeană preconizează că, până în primăvara anului 2022, conferința își va prezenta concluziile astfel încât să ofere orientări privind viitorul Europei.
    Până în prezent, la nivelul Uniunii Europene, „Conferința privind viitorul Europei” a reunit 109 872 de participanți la 2 307 evenimente.
    Citește mai mult