Traseu Vârful Băiuțu

306 vizualizări Adauga la favorite

Traseu: Gara Azuga - Muchia Sorica - Culmea Urechea - Vf. Băiuțu (1826m) - Culmea Zamora - Gara Bușteni
Marcaj: Triunghi Albastru până pe vârful Băiuțu, apoi Cruce Roșie spre Bușteni

O drumeție faină și accesibilă pe care o poti face în jurul Brașovului, de o zi, este cea în Munții Baiului. Se poate ajunge ușor, cu trenul până în Azuga; avem de unde alege dintre trenurile de dimineață. Munții Baiului sunt minunați toamna, iar dacă e și vremea bună, vederea asupra vecinilor de vizavi, Munții Bucegi, te lasă fără glas. Dacă de pe Valea Prahovei, din trenurile spre București, Bucegii se văd cum se văd în zilele lor bune și clare, păi din Munții Baiului parcă poți să-i atingi, atât ți se par de aproape. Iar dacă, din întâmplare nefericită, nu nimeriți vreme bună,  mai ales toamna, cețurile care se lasă și se ridică fără să-ți spună când, pot revela peisaje mistico-surprinzătoare. Traseul începe din gara Azuga, de unde cotește spre dreapta, spre sud, pe DN1. La scurt timp, după podul peste râul Azuga (circa 500 de metri de la intrarea pe DN1), lăsăm șoseaua în urmă și intrăm pe poteca marcată cu Triunghi Albastru. Poteca urcă susținut prin pădure pe muchia Sorica, aproximativ 500 metri diferență de nivel, timp suficient să ne obișnuim cu ideea că urcăm munte serios, nu în glumă. După ce ne-am obișnuit, numai bine ieșim în golul alpin, în apropierea capătului telegondolei, ce urcă din Azuga pe sub Vârful Sorica. Continuăam urcușul pe culme, păstrând direcția generală E – S/E, depășind vârfurile Urechea (1705 m) și Duțca (1715 m). După Vârful Duțca se desprinde înainte culmea Petru-Orjogoaia, dar noi cotim spre dreapta (spre sud), pe culmea principală a Munților Baiului, pe care o urmăm circa 1,5 km, până sub Vârful Băiuțu (1825 m). Din acest punct cotim iarăși spre dreapta (spre vest), urmând marcajul Cruce Roșie, ce coboară pe culmea Zamora spre orașul Bușteni. Culmea Zamora nu are doar nume atrăgător, ci ea însăși e foarte frumoasă. Coborârea abruptă este domolită de panorama impresionantă a peretului estic al Bucegilor, panoramă care ne însoțește până intrăm în pădure. Poteca forestieră se termină în apropierea Castelului Cantacuzino, în spatele gării Bușteni.

Azuga

Din aceeași categorie

Localitatea Fundata
Fundata este o comună montană de poveste, situată în județul Brașov, între Munții Bucegi și Piatra Craiului, în culoarul Rucăr–Bran. Este recunoscută drept cea mai înaltă localitate locuită permanent din România, aflată la o altitudine medie de aproximativ 1.300 de metri. Aerul...
Detalii Adauga la favorite
Poiana Narciselor
În inima județului Brașov, în satul Vad din comuna Șercaia, se întinde una dintre cele mai spectaculoase rezervații naturale din România și, totodată, cea mai mare poiană de narcise din Europa: Poiana Narciselor. Cunoscută și sub numele de Dumbrava Vadului sau Dumbrava...
Detalii Adauga la favorite
Sat Vad
Mănăstirea Brâncoveanu
Situată în loc. Sâmbăta de Sus, la poalele Munților Făgăraș, Mănăstirea Brâncoveanu este un important centru de spiritualitate ortodoxă, istorie și cultură românească. Înconjurată de păduri de brad și fagi, într-un cadru natural de o frumusețe rară, mănăstirea oferă...
Detalii Adauga la favorite