Satul Fundata

1274 vizualizări Adauga la favorite

Satul Fundata este cea mai înaltă localitate din țară si este unul dintre cele mai pitorești sate din România, fiind situat la altitudinea de 1360 de metri. Satul Fundata are Munţii Bucegi, pe o parte, şi Munţii Piatra Craiului, pe cealaltă parte.

Fundata este o comună în județul Brașov, formată din satele Fundata, Fundățica și Șirnea. În satul Fundata încă mai poţi admira căsuţe vechi, bătrâni muncind pământul, tineri revenind la ocupaţii vechi şi sănătoase, poteci neasfaltate şi peisaje deschise în care graniţe sunt doar crestele montane şi norii. Pe lângă peisajele superbe, Fundata este renumită şi pentru preparate tradiţionale, mai ales pentru brânzeturi şi pastramă. Aici, şi laptele are alt gust, pentru că poluarea este la un nivel minim. Turiştii se pot înfrupta din preparatele găsite în gospodăriile oamenilor, care nu folosesc ingrediente de la supermarket.
Dincolo de peisaje de basm, Fundata are şi o istore interesantă. În august 1916, aici a murit primul român, Gheorghe Poenaru-Bordea, în Primul Război Mondial. Fundata era aşezată chiar pe graniţa dintre Imperiul Austro-Ungar şi Ţara Românească, iar oamenii ajunseseră să aibă casa într-o ţară şi grajdul în alta. De câteva ori pe zi, treceau hotarul pentru a-şi hrăni animalele. Fundata a fost prima localitate eliberată de trupele militare române. Astfel, în luptele pentru Fundata, la 14 august 1916, colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea -adjunctul comandantului Regimentului 30 Infanterie ”Muscel”- a trecut graniţa cu trupele sale şi a fost ucis. Alte câteva zeci de soldaţi au pierit în bătăliile pentru eliberarea Fundatei.
De asemenea, la Fundata a luat naştere şi schiul fond din România. Aici, în 1930, principesa Ileana, fiica reginei Maria, a început să organizeze cursuri de schi pentru copii, iar la 23 februarie 1930, a avut loc şi prima competiţie de schi fond.
Până în Brașov sunt doar 50 de kilometri, și, daca veniți din această zonă puteți veni prin DN 73, Brașov-Râșnov-Bran-Moeciu-Fundata. Dacă plecați din București, puteți alege culoarul Rucăr-Bran, Târgoviște-Câmpulung-Rucăr-Fundata sau mai aveți varianta pe DN1A, prin Ploiești.
Trasee și locuri de vizitat, În apropiere de satul Fundata se pot vizita numeroase obiective naturale: Parcul Național Piatra Craiului – Trasee în Piatra Craiului, Prăpastiile Zărneștilor, Cheile Moieciului, Cheile Grădiștei, Rezervațiile naturale La Chisatoare, Peștera și Cheile Dâmbovicioara, Peștera cu lilieci din satul Peștera.

Non stop
Brasov

Din aceeași categorie

Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul
Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din Făgăraș este unul dintre cele mai remarcabile obiective turistice din împrejurimile Brașovului și o importantă construcție religioasă în regiune.
Detalii Adauga la favorite
Biserica fortificată din Ghimbav
Situată în orașul Ghimbav, județul Brașov, biserica fortificată evanghelică este un monument unic în peisajul transilvănean. Este singura biserică fortificată evanghelică din Transilvania a cărei pictură interioară este realizată aproape în întregime cu motive florale, culori...
Detalii Adauga la favorite
Mănăstirea Bran
Mănăstirea Bran, numită și Mănăstirea Schitul Bran, este așezată pe vârful dealului Balaban, care stăjuiește satul Șimon, la aproximativ 3 kilometri de Bran, într-o zonă de un pitoresc aparte, oferind o impresionantă panoramă asupra celor cinci importante forme de relief care o...
Detalii Adauga la favorite
Statuia Doamnei Stanca
Statuia "Doamnei Stanca" reprezintă un important obiectiv turistic din Făgăraș și are o semnificație istorică deosebită.
Detalii Adauga la favorite
NON STOP
Făgăraș