Inițiativă și începuturi

Schitul a fost înființat la inițiativa Episcopului Serafim Făgărășanul din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu ieromonahul Visarion Joantă, cel care avea să devină duhovnicul schitului. Părintele Gheorghe Lup, preot paroh al parohiei Bunești și fiu al satului, a preluat răspunderea lucrărilor și s-a implicat activ în ridicarea așezământului.

Piatra de temelie a fost așezată în anul 1991, iar în scurt timp a fost construit din zid corpul de chilii, care include trapeza, bucătăria, cămările și stăreția. Această construcție a reprezentat baza fizică pentru organizarea vieții monahale.

Formarea obștii

După finalizarea spațiilor de locuit, la Bunești au sosit primele maici, formând nucleul obștii. Au fost surorile Filofteia și Rafaela Potcoavă, nepoatele părintelui Dumitru Stăniloae, venite de la Mănăstirea Țigănești din județul Ilfov. În scurt timp, așezământul a devenit locul unei vieți monahale active, desfășurată în condiții adecvate.

Dezvoltarea așezământului

Accesul la schit a fost îmbunătățit prin pietruirea drumului de la șoseaua principală, iar racordarea la rețeaua de electricitate s-a făcut printr-o linie proprie, construită pe o distanță de peste 1 km, până la rețeaua de înaltă tensiune.

În paralel cu ridicarea clădirii pentru chilii, a început construcția unei biserici monumentale, care a fost finalizată în anul 1995. Biserica servește drept centru spiritual al mănăstirii și este locul în care se desfășoară slujbele zilnice și rânduiala monahală.

Astăzi, Mănăstirea Bunești este un loc de reculegere, rugăciune și viață spirituală, înrădăcinat în liniștea naturii și în grija comunității locale care a sprijinit dezvoltarea așezământului. Deși este un schit tânăr în comparație cu alte vetre monahale din România, el păstrează vie tradiția rugăciunii și oferă un spațiu autentic pentru retragere sufletească.