Istoria mănăstirii are rădăcini adânci și tumultoase. În anul 1761, flăcările mistuitoare au cuprins vechea biserică, iar mănăstirea a fost distrusă. Aceasta a fost o perioadă grea pentru locuitorii săi, iar viața mănăstirii a fost întreruptă.

În anul 1928, Regina Maria a României a avut ambiția de a reconstrui mănăstirea pe locul vechii Mănăstiri Bucium și să o numească Mănăstirea "Întregirea Neamului". Cu toate acestea, evenimentele din perioada interbelică au făcut ca acest proiect să nu fie dus la îndeplinire.

În 1953, rugăciunea credinciosului cunoscut sub numele de "Moș Ilie" și a tinerei familii Șandru a fost auzită în ceruri. Acest moment a marcat începutul zidirii Mănăstirii Bucium, o inițiativă binecuvântată de Înalt Prea Sfinția Sa, Mitropolitul Bălan. Cu toate acestea, opresiunea regimului comunist a îngreunat semnificativ progresul lucrărilor.

Familia Șandru a trebuit să depună eforturi considerabile și să lupte cu multe dificultăți pentru a ridica mănăstirea. Cu toate acestea, perseverența lor a fost răsplătită, iar în 1990, Înalt Prea Sfinția Sa Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, a aprobat oficial construcția Mănăstirii Bucium. Biserica a fost sfințită în 6 august 1995, într-un moment de mare bucurie pentru credincioși.

De-a lungul anilor, mănăstirea a continuat să crească și să se dezvolte sub îndrumarea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române. Sub binecuvântarea lor, mănăstirea a continuat să adauge cărămidă peste cărămidă, construind și întreținând întregul complex mănăstiresc.

În 2009, părintele arhimandrit Visarion Joantă, Exarh al mănăstirilor, a binecuvântat înființarea Mănăstirii Bucium și a adus înălțarea acesteia sub har și binecuvântare. În 2015, Înaltpreasfințitul Dr. Laurențiu Streza, Mitropolit al Ardealului și Arhiepiscop al Sibiului, a numit starețul mănăstirii pe ieromonahul Teodosie Stejar.

Mănăstirea Bucium a continuat să se extindă și să se dezvolte, adăugând noi facilități și îmbunătățind infrastructura existentă. Monumentele, porțile sculptate și alte proiecte au adăugat frumusețe și semnificație acestui loc sfânt. Mănăstirea reprezintă un colț de rai în mijlocul naturii, în care rugăciunea, munca și credința sunt prezentate în armonie. În fiecare zi, obștea mănăstirii continuă să se roage și să slujească sub îndrumarea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române.

Această mănăstire este o comoară națională și un loc sacru al Ortodoxiei Române, care continuă să ofere lumină și speranță credincioșilor și vizitatorilor săi. Este un loc în care neamul românesc își găsește împlinirea spirituală, iar această frumoasă oază de pace este adesea vizitată de cei în căutare de liniște și rugăciune.