Biserica Sfântul Nicolae

413 vizualizări Adauga la favorite

Ridicata intre anii 1818-1819, pe locul unui fost schit din lemn ce data din anul 1744, îsi păstrează încă și astăzi vechea biserica a Sfântului Ierarh Nicolae. Aceasta este îmbrăcată cu fresce murale valoroase.
La poalele împădurite ale Muntelui Clăbucet a luat ființa Schitul Predeal, având drept ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae. Acest schit a ajuns, in cele din urma, mănăstire. 

Biserica veche Sfântul Nicolae este construita în formă de cruce. Biserica este pictată în frescă. Pictorul nu s-a semnat, dar deducem însă că este, Nicolae Zugravul, potrivit unui manuscris. În anul 1976 s-au executat lucrări de restaurare a picturii din biserica Sfântul Nicolae, iar intrarea de sub clopotniţă a fost împodobită cu pictură nouă. Tot în acest an a fost pictată camera mortuară care se află în gangul de la intrare. Picturile au fost executate de acelaşi pictor care a pictat şi biserica Naşterea Maicii Domnului, pe nume Iosif Vasu. Clopotniţa, construită în 1927, se află la vest de biserică, în capul de nord al clădirii chiliilor. Înconjurată de peisajele muntoase ale zonei Predealului, Biserica Sfântul Nicolae oferă și o priveliște frumoasă asupra naturii înconjurătoare. Este un loc în care istoria, tradiția și frumusețea se îmbină pentru a crea o experiență memorabilă pentru vizitatori și credincioși deopotrivă.

Din aceeași categorie

Sanctuarul de urși “Libearty” Zărnești
Rezervația de urși „Libearty” din Zărnești este un adevărat sanctuar al libertății pentru urșii salvați din captivitate, fiind unică în România și cel mai mare de acest fel din Europa. Spre deosebire de o grădină zoologică, acest loc oferă peste 80 de urși bruni, salvați din...
Detalii Adauga la favorite
Mănăstirea Berivoii Mari
Mănăstirea Berivoi se află la 5 km de satul Recea, chiar la poalele Munîilor Făgăraș, într-un cadru natural deosebit de pitoresc. Este așezată pe Râul Berivoi, la poalele munților Făgăraș, în fundal fiind creasta cuprinsă între vârfurile Berevoescu Mare și Bratila. Această...
Detalii Adauga la favorite
Comuna Recea / Sat Berivoi
Movilele de la Șona
Situată la doar cinci kilometri de pitorescul oraș Făgăraș, movilele de la Șona reprezintă o atracție turistică fascinantă și enigmatică, atrăgând vizitatori din întreaga lume. Cele opt movile, unele atingând înălțimi remarcabile de aproape 30 de metri, sunt aranjate pe două...
Detalii Adauga la favorite
Coloanele de bazalt, vulcanul și lacul de bazalt de la Racoș
Din categoria minunilor impresionante ale naturii fac parte și aceste trei locuri situate în comuna Racoș. Vulcanul stins din Racoș este renumit pentru faptul că reprezintă vulcanul cu cea mai recentă activitate de pe teritoriul României, în urmă cu mii de ani. După răcirea...
Detalii Adauga la favorite