Sinagoga Neologă

504 vizualizări Adauga la favorite

Sinagoga Neologă din Brașov este un lăcaș de cult evreiesc din municipiul Brașov, localizat pe Str. Poarta Șchei nr. 29. Ea a fost construită între anii 1899-1901, în stil neogotic cu accente maure.

Sinagoga Neologă din Brașov a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Brașov din anul 2015

Primii evrei s-au stabilit în orașul Brașov în anul 1807, cu aprobarea consiliului local. Comunitatea evreilor a fost înființată oficial în 1826. Existau restricții în ceea ce privește meseriile pe care le puteau practica, ei putându-se angaja doar dacă respectivul loc de muncă era refuzat de sași. Membrii comunității se îndeletniceau cu negustoria, dar mai existau și meseriași (pălărieri, croitori, zugravi, bijutieri) sau intelectuali în rândul populației evreiești.

Numărul evreilor din Brașov a crescut constant. Astfel, dacă în 1890 trăiau în oraș 769 evrei, în anul 1940 numărul lor crescuse la 6.000 de persoane 

Comunitatea evreilor din Brașov s-a divizat în 1877 în evreii de rit ortodox (tradiționalist) și cei de rit neolog. Evreii din cele două rituri și-au construit propriile lăcașe de cult.

În prezent, în Brașov se află două sinagogi: una de rit neolog (construită în 1899-1901 și aflată pe Str. Poarta Șchei nr. 29) și alta de rit ortodox (construită în 1924 și aflată pe Str. Castelului nr. 64).
 

Braşov

Din aceeași categorie

Bastionul Ţesătorilor
Situat în colțul de sud-vest al cetății Brașovului, Bastionul Țesătorilor este cel mai spectaculos și mai bine conservat obiectiv de arhitectură defensivă al Brașovului medieval. Fortificația impresionează prin ziduri groase, care măsoară 4 m la bază și 1 m la cel de-al patrulea...
Detalii Adauga la favorite
Biserica "Sfânta Treime"
  Până la 1781 cei 4184 de credincioşi (1.071 familii) din Şcheii Braşovului (după cum dovedesc statisticile timpului) aveau o singură biserică, biserica „Sf. Nicolae” din Şchei. După numeroase memorii, locuitorii din zona Tocilelor obţin dreptul de a-şi ridica o biserică abia...
Detalii Adauga la favorite
Poarta Schei
Poarta Schei reprezintă astăzi singura poartă care a supraviețuit integral dintre porțile de acces ale vechii cetăți a Brașovului.
Detalii Adauga la favorite
Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (cetate)
În anul 1829 se sfinţeşte micuţa capelă, amenajată într-o odaie, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Primul slujitor la această capelă a fost preotul Vasile Greceanu. S-a slujit în această capelă până în 1866, cînd a murit preotul Toma Vasiliu.
Detalii Adauga la favorite